Apa si Foc

Zambesti si razi si totul e frumos
ai doar sclipiri in ochi si glasul ti-i voios
Ai haine noi si bogatii acasa
esti fericita si de nimic nu-ti pasa.

mai stii cand intr-o seara
am luat luna din cer si aruncata in pustiu
am prefacut-o’n fiara
sa-mi spuna tot, ce nu ai vrea sa stiu?

Cand ai crezut ca-ai sa ma poti minti,
ca si cu mine si cu el ai fi putut sa fii
Si l-ai avut.
Dar si pe mine m-ai pierdut.

Razi fals! Si zambetul ti-e stramb!
Scanteile din ochi, ascund un dor adanc.
Iti plange galsul, ti se tanguieste
inghiti rauri de lacrimi, viata ti se topeste.

Ai da orice sa fie cum a fost,
desi-ti repeti ca n’are nici un rost
ai arunca si bogatii si haine noi
ai renunta, dar timpul nu mai vine inapoi.

E mai frumos! (spui despre el)
si pare mai voinic,
ar fi doar un detaliu
stii foarte bine care! E unul foarte mic!

Asa cum esti acum, pierduta, fara drum
Cand vrei ca sa renasti, dar totul este scrum,
Adu-ti aminte ce ti-am spus candva,
Iti cauti linistea, dar nu mai e a ta.

Amoris vulnus idem sanat, qui facit.
Ranile iubirii pot fi vindecate doar de ce cei ce le-au provocat.

Syrus Publilius

Ma tii de mana si imi spui
ca nu mai esti a nimanui.
Erai a mea.
Nu iti placea?

Zambesti acum, usor fortat
si-mi spui ca altuia te-ai dat.
Acum trei zile imi jurai
ca viata toata vrei sa-mi dai.

Imi stai in brate si traiesti
Clipe de-amor ce par firesti.
Imi spui ca nu ma mai iubesti
dar sa ma tii aproape iti doresti.

Sa fiu amantul tau, macar amic,
desi in suflet n’ai nimic.
Nu stiu ce as putea sa-ti zic,
ma vinzi pe-un pret ce’i mult prea mic.

Esti un copil, esti rasfata
de toti ce te-au iubit vreodata
iti este greu sa crezi acum
ca eu sunt dus pe un alt drum.

Nu ma mai las in vraja ta,
nu-ti mai vorbesc cum tu ai vrea
Unde-au fost lacrimi a secat
Tu ai ramas, eu am plecat.

Mi-au luat cu mine amintire
un sac cu clipe de iubire
sa le traiesc,
sa nu uit iarasi sa iubesc

si am mai luat cu umilinta
un sac cu rani, cu suferinta
le tin pe post de leac amar
iubirii daruite in zadar.

Iti spun acum cat mai firesc:

“Imi pare rau, eu nu te mai iubesc!”

as fi un prost, as fi mult prea nebun,
eu sa te mai iubesc asa cum esti acum!

Sunt iar cu mine, retraiesc,
Lumini si umbre ce amintesc
Despre trecut
si cit iubesc.

Mirosul fin
ce vine acum din sacul de cafea
al unui hitru beduin.
Iubirea e destin.

Si o savoare
o roua de cafea
statuta-n soare, cald.
Iubirea e o boare.

O boaba de cafea
ce te indeamna iar la staruinte
pe formele rotunde si-mplinite,
nascute din dorinte.
Iubirea-i daruire.

Imi deschid ochii
si in lumina orbitoare
vad boaba de cafea
e bruna, lucitoare.
Iubirea este trecatoare.

Culoarea bruna,
Savoarea banuita,
un sin cu forma implinita,
mi-e simplu sa iti spun,
Iubirea mea esti tu, acum!

Ti-as spune azi ca TE IUBESC!
Dar oare cum sa indraznesc,
Cand ca rechinii ce’ngrozesc,
Vreau sa te-afund, sa te ranesc!

Ti-as spune chiar ca TE ADOR!
Dar cum sa-mi fie asa usor,
Cand ca un vultur in plin zbor
Vreau sa lovesc! Sa te dobor!

Ti-as spune chiar ca esti DIVINA!
Dar e o zi cu luna plina
Si mi-ar fi greu ca sa ascund
Ochii sticlosi, de tigru crud!