Habar n’ai cine sunt
M-am ratacit,
cu un obraz de coapsa ta lipit,
cu mana stanga mangaind usor
un trup armonios si plin de dor,
cu buzele pierdute in amor,
cu mana dreapta framantandu-ti sanul gol.
M-ai prins de par, ai vrut sa ma opresti
si sa ma tii departe, chiar sa ma gonesti.
Erai pierduta’n sarutari, cazuta in abis,
Traiai in realitate, dar te credeai in vis
si’n loc sa ma opresti
m-ai apasat mai tare, sa vad cat ma doresti.
La inceput sopteai, usor, cu glasul tremurat
erau senzatii vagi,
erau doar simtaminte dragi.
Ai inceput apoi sa imi vorbesti crispat
un strop cald de sudoare
pe buze mi-ai lasat.
M-ai prins intre picioare, m-ai strans, m-ai zgariat
simteai tot ce se’ntampla, era tot ce-ai visat.
Dorinta, pasiune, si-un gand ascunt, pervers amestecat
si glasul tau era acum urlat.
Erai ca o faclie, vedeam cum tremurai
numai ziceai nimic, simteam cum respirai
la inceput grabit, cu ritmul sacadat
apoi fara sa vrei, usor. Te-ai relaxat.
M-am prefacut, ca’s obosit
si mi te-am tras aproape.
Te sarutam, te mangaiam pe spate
Si mi-am lasat obrazul pe coapsa ta usor
cu mana dreapta framantandu-ti sanul gol
Stiai ce va urma, vroiai sa ma opresti,
Era asa usor, v’oiai sa ratacesti,
Era un timp placut, un inceput de toamna
Abia atunci ai realizat ca nu stii cum ma cheama.
M-am ridicat usor, iesind din dormitor
“Stai! Nu pleca!”
si ti-am raspuns:
“Habar n’ai cine sunt, dar o sa-ti fie dor,
de zorii acestei zile, de clipele de-amor!”
